Ziua Independenței Republicii Moldova desfășurată la Gura Galbenei

Ziua Independenței Republicii Moldova desfășurată la Gura Galbenei

347
DISTRIBUIȚI
Primăria satului Gura Galbenei a organizat și desfăşurat acţiuni culturale, dedicate celei de-a XXVI aniversări a Independenţei Republicii Moldova.  Duminică, locuitorii Gura Galbenei au comemorat pe cei căzuţi în conflictul armat din 1991-1992, printre care se regăseşte şi consăteanul nostru, Grigorie Roşcovanu, care cu regret nu s-a mai întors la baştina natală.
La mitingul de comemorare, primarului localității, domnul Victor Stînă a adresat cuvinte de mulţumire şi înaltă apreciere pentru eroismul de care au dat dovadă consătenii noştri în luptele pentru Independenţa şi Integritatea Republicii Moldova. ,,Să ne iubim țara pe timp de pace. Să fim alături de cei care ne-o reprezintă oriunde în lume, o apără și o transformă în ochii celorlalți în cea mai frumoasă și bogată țară. Chiar dacă nu am primit atât de multe de-a lungul existenței acestui pământ, știm, cu siguranță că am fost binecuvântați cu dulcele nostru grai moldovenesc, cu oameni calzi, cu iubirea față de aproapele nostru și față de muncă și cu dorul, care e atât de putenic încât nu poate fi tradus în alte limbi și care trece atâtea hotare. La mulți ani, Moldovă! Să ne fii atât de dragă mulți ani înainte!”, a spus în cadrul discursului primarul localității.
Din partea participanţilor a luat cuvântul, d-ul Gheorghe Budeanu, care a trecut în revista tristele amintiri din acele timpuri, şi a salutat tradiţia care a prins rădăcini în satul Gura Galbenei, în cadrul căreia îi amintim pe cei care şi-au sacrificat viaţa în războiul de pe Nistru,menţionând că este necesar să devenim eroi, dar nu ai războaielor, ci în alte sfere de activitate.
În final, combatanţii noştri au ascultat un recital de poezii cântece patriotice, interpretate de artişti amatori ai formaţiei folclorice „Haiducii” şi „Ţărăncuţele”, de pe lângă Casa de Cultură din localitate.
Acţiunile de comemorare s-au încheiat cu masa de pomenire a celor căzuţi în luptele pentru Independenţa Republicii Moldova.