Parcul din centrul localității – o experiență de succes. Să repetăm exemplul...

Parcul din centrul localității – o experiență de succes. Să repetăm exemplul pentru repararea drumului din localitate

231
DISTRIBUIȚI

În primăvara lui 2013, cetățenii localității au primit un apel din partea Primăriei Gura Galbenei de a aduce aportul la înverzirea, salubrizarea și crearea unui mic parc din centrul localității. Elevii liceului, însoțiți de unii profesori și locuitorii au luat ustensilele necesare pentru a planta noi specii de arbori și flori, contribuind la îmbunătățirea aspectului localității.

Gura Gălbinenii își doreau un loc de relaxare pentru a petrece timpul util în liniștea naturii, iar lansarea acestui proiect a  fost mai mult decât necesar. Unii au fost sceptici în privința supraviețuirii arborilor, a ajutorului din partea locuitorilor, întrucât pomii nu puteau sta mult fără a fi plantați și erau foarte muuuulți și foooorte mari (grei), și da, era nevoie de multe brațe de muncă.

Într-un final am reușit să mai avem un loc preferat pentru discuțiile îndelungate cu cei mai dragi colegi și pentru planurile noastre cu membrii familiei. Peste 20 specii de pomi și plante au prins rădăcini în pământul Gura Galbenei, fiind astăzi o zonă apreciată de mulți dintre trecătorii și vizitatorii localității.

Atunci, am demonstrat că împreună putem face fapte mărețe. Atunci, am fost uniți și am reușit. Azi ne bucurăm și profităm din plin, indiferent de anotimp. Acum, trebuie să demonstrăm că am rămas împreună și că putem din nou contribui la construirea unei localități prospere. Un nou proiect de infrastructură ,,Toate drumurile duc spre Gura Galbenei” se află acum în desfășurare. Este primul proiect realizat cu cofinanțarea locuitorilor și presupune repararea drumurilor din partea de cot a localității. Acum, la fel ca și atunci, poți contribui și tu! https://guvern24.md/projects/gura-galbenei/  Pentru că ne pasă și ne dorim o comunitate puternică.

Ulterior, după ce pomii au fost sădiți, parcul a fost iluminat și amenajat cu bănci, coșuri de gunoi. Chiar dacă au fost depistate unele cazuri de indiferență și promovarea unui comportament golănesc, care repetat ar fi dus la deteriorarea parcului.

Pe Facebook ne găsești aici, unde așteptăm check-in-urile tale și cât mai multe poze cu familia și prietenii tăi. https://www.facebook.com/Parc-Central-Gura-Galbenei-1515231725378591/?fref=ts