În Gura Galbenei, fiecare zi de joi este dăruită comunității

În Gura Galbenei, fiecare zi de joi este dăruită comunității

353
DISTRIBUIȚI

În Gura Galbenei a început campania de salubrizare şi înverzire a localității. Vremea frumoasă de afară nu a putut să-i lase indiferenți pe gura gălbineni, aceștia au răspuns pozitiv apelului administrației Primăriei și au decis chiar din acel moment să dea startul campaniei. Și pentru că peste 2 săptămâni vom sărbători Sfintele Sărbători de Paști, primul punctul ales de staționare a fost Cimitirul mare al localității, denumit drept ,,Cimitirul din deal”, Gura Galbenei având pe teritoriul ei 2 cimitire.

Durata acestei activități va fi până în 15 mai, timp în care e necesar să schimbăm aspectul cimitirelor, spaţiilor verzi, spațiilor de colectare a deșeurilor menajere. Primăria vine cu un apel către Dvs. să fim împreună și să participăm în fiecare zi de joi, numită ,,zi sanitară” pentru a transforma localitatea noastră într-o comunitate curată, verde amenajată, încât toţi să ne bucurăm de primăvară și sărbătorile pascale!

,,Locuitorii Gura Galbenei întotdeauna au dat dovadă de receptivitate și sperăm ca începând cu această zi de voi și până la cea de după Hramul localității să reușim să schimbăm aspectul localității, mai ales acum când vremea a devenit atât de frumoasă și când parcurile, grădinile înverzesc. Vreau ca pe bună dreptate să devenim cea mai verde și cel mai bine îngrijită localitate din raion și apoi și din țară. Însă, este necesară mobilizarea maximă la nivelul fiecărei familii pentru ca să reușim acest fapt”, a declarat primarul Gura Galbenei, Victor STINA.

În cadrul acestei campanii se vor alătura treptat elevii și cadrele didactice ale LT ,,Hyperion” https://www.facebook.com/HyperionGuraGalbenei/ și copiii și educatorii Grădinițelor. Mai multe detalii despre campanie, aici https://www.facebook.com/GuraGalbeneiCimislia/ .