Ce-și doresc gura gălbinenii în noul an și ce mesaje au pentru...

Ce-și doresc gura gălbinenii în noul an și ce mesaje au pentru 2016?

525
DISTRIBUIȚI

Sfârșit de an. De 2016. An de care ne va fi dor (cu siguranță!), pentru toate succesele care ne-au bucurat, dar și pentru insuccesele care ne-au făcut să creștem. În 2016 am trăit emoții de nedescris, am cunoscut oameni noi care ne-au cucerit prin sinceritate, an în care am învățat să privim prin noi, spre noi datorită oamenilor din jurul nostru.

        Totuși, majoritatea dintre noi de-abia așteptă să-l întâlnească pe 2017, să vădem ce surprize ne-a pregătit. În continuare vom afla ce își doresc gura gălbinenii în noul an, dar și ce mesaje îi transmit lui 2016. Aflați acasă, migrați în alt oraș sau în altă țară, dragostea și dorul de casă ne unește pe toți.

Ion Papuga, student USEFS, Moldova: Sunt un tânăr,cu viziuni și cu un orizont larg deschis, datorită faptului că am avut norocul să vad lumina zilei într-un sat cu perspective și oameni bravi, într-un sat care mi-a oferit posibilitatea să studiez aici acasă, să practic un sport și să mă manifest la cel mai înalt nivel. Am apreciat mereu efortul oamenilor care au susținut și susțin tânăra generație și  care au creat un mediu bun pentru o dezvoltare europeană și pentru viitorul nostru, păcat că unii tineri nu apreciază acest fapt creat pentru confortul, sănătatea și viitorul lor. Pentru că suntem tineri și pentru că suntem viitorul țării transmit un mesaj tinerilor ca în acest an să ne schimbăm, să apreciem și să dezvoltăm baștina, să nu ne tăiem aripile, pentru că nu vom mai putea zbura, să începem de la noi și împreună așa vom reuși… Sărbători frumoase și an reușit!

 

Diana Bîrsan, stabilită în Irlanda:

Sărbătorile de iarnă pentru mine sunt sărbători de suflet. Ele au fost și sunt cele mai frumoase și așteptate sărbători. Mereu le-am petrecut cu oameni dragi, familia mea dragă. În noul an mi-aș dori ca toți cei dragi mie să-și îndeplinească visurile, să fie sănătoși și să-și trăiască viața din plin. Un an nou cât mai prosper și luminos tuturor. Sărbători fericite și binecuvântate. La mulți ani!

Valeriu Bîrsan, stabilit în Chișinău: Cu speranţa că anul nou va fi mai bun decât bătrânul 2016, vă trimit o mie de urări de bine însoţite de bunăstare şi vă urez un AN NOU FERICIT! La mulți ani, dragi Gura Galbineni!

 

Angela Hemei, stabilită  în SUA: Mă bucur să știu că sunteți activi cei de acasă inclusiv  Primăria. Pentru noi anul 2016 a fost un an cu multe schimbări bune. Era mult mai bine dacă conducerea țării făcea posibilul să țină acasă toți oamenii care au plecat, dar totuși sperăm să revenim în Moldova, sperăm să fie mai bine.  Acestea și sunt marele noastre așteptări. Ce ține de satul nostru mulțumim domnului primar, au fost schimbări multe,  drumurile noi, grădinița si mai multe lucruri de care avea nevoie satul nostru de mult timp. Ne bucurăm nespus de mult pentru ce se întâmplă acasă și vă susținem de aici. Multă baftă în continuare!

 

Galina Tanasa, domiciliată în Gura Galbenei: Pentru mine anul 2016 a fost un an greu. Sper ca anul care vine, 2017 să fie mai bun poate vor apărea noi locuri de muncă ca să muncim în țara noastră, nu prin străinătate. Să fim alături de familie, deseori se spune că copiii nu-s educați, dar cine să-i educe dacă părinții sunt plecați peste hotare ca să întrețină familia. Copiii rămân în voia soarții, cu bunicii sau cu tații care se fac prieteni cu paharul și uită de copii. Vrem ca anul 2017 să ne aducă locuri de muncă, să fim  acasă lângă copiii noștri. Ei au nevoie de noi!

Larisa Ciubotaru – Olărescu, stabilită în ItaliaAvem un Parlament pe care nu l-am votat, este o majoritate falsă, coruptă. Avem un Guvern ales la miez de noapte și ca să fim împliniți mai avem și un președinte al țării care a câștigat alegerile prin fraude, minciuni și coruperea alegătorilor, la ce mai putem spera? Dar așa cum se mai spune la noi, nu mor câinii când vor stăpânii, vom lupta până la urmă! Speranța moare ultima, de aceea sper ca în 2017, viața oamenilor să se îmbunătățească, să se mai oprească lumea pe la casele lor, să nu mai abandoneze copiii și familiile, să ne învățăm a prețui valorile și pământul natal, nu banii fiindcă ei nu întotdeauna aduc fericirea! Desigur mai doresc să plouă, să fie roadă și să fie pace!

 

Igor Ciudin, stabilit în SUA: Pentru început aș vrea să mulțumesc domnului că mi-a ținut familia și cei apropiați  sănătoși. Personal, 2016 a fost un an special, pentru că mi-am unit destinul cu un omuleț cu care acum creăm o mică pentru început J familie. Poate aș fi dorit ca în anul ce pleacă să fiu mai aproape de casă și de cei dragi sufletului, dar nu a fost să fie fiindcă uneori soarta are planurile ei puțin diferite de cele impuse de tine. Dacă e să mă gândesc ce aș vrea sub brad de anul nou, atunci aș spune-o fără să stau pe gânduri: aș vrea ce am dorit toată viața, să am familia sănătoasă și unită cum am fost până acum. Pe plan material, cred că nu e cazul să-l deranjăm pe Moș Crăciun cu așa mărunțișuri care le putem face singuri fără ajutorul lui. Ce ține de mine, poate că aș vrea ca în anul care vine să fiu mai puternic, să pot ajuta cât mai mult, să fiu mai înțelept, să fiu mai iubitor cu cei ce merită și au nevoie, să fiu mai politicos cu cei care nu înțeleg noțiunea de a fi politicos, să fiu mai iertător mai calm mai sincer mai chibzuit, drept și cinstit cu mine și cu ceilalți Aș vrea să citesc mai mult, ceea ce -i imposibil pentru mine L și să devin mai deștept. Îmi doresc să fac mai mult sport, să fiu mai sănătos. Și în final, imi doresc să fiu mai răbdător pentru a reuși să le pot face pe toate.

       Toți ne dorim ca 2017 să fie un an colorat (fără zone gri), an fericit pe care îl dorim tuturor, fără excepție.

        E liniște. Liniște care vrem să nu se mai termine. Cald, firesc, emoționant… Drumuri și speranțe… Aveți grijă de voi și de visele voastre! Azi, mâine, întotdeauna! Primăria Gura Galbenei vă mulțumește pentru gândurile bune transmise, pentru dorințele îndrăznețe și planurile care cu siguranță se vor realize în noul an. Mulțumim că ați fost alături și on-lie și offline și pentru că ați făcut ca acest an frumos să fie atât de plin de culoare. An extraordinar să aveți! Tu ce îți dorești în noul an?